#MeToo mi-a adus aminte de un vestit psiholog criminalist promovat de media de pe la noi care recomanda femeilor să fie mai cu grijă pe unde și cu cine umbă, mai ales pe cărări neluminate, gratulând-o duios cu un „leliță balcanică”, anulând astfel toate recomandările făcute anterior și scăzând dramatic încrederea populației feminine în opinia specialiștilor psi.

Pe pagina altcuiva am citit un comentariu critic de genul „Până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase”.

Pe pagina de Facebook a împricinatului Călin Ionescu am citit un post de genul:

„Când eram io mic și gangsta, fetele veneau în Helios să babardească băjeți de culoare, scuzați-mi political incorrektness-ul.
Acum vin la Control să dezbată cubismul cu irlandeji.
Ce încerc să zic e că generația Y e cam nefe.”

Asta în condițiile în care omului tocmai ce îi fusese încheiată colaborarea cu o mare agenție de publicitate de pe la noi.

Zilele trecute discutam cu Cristina (prietena și colega mea de cabinet) despre temerile părinților de a-și lăsa fetele să vină neînsoțite de la școală și mi-am amintit de copilăria mea cu comentarii deocheate aruncate de șoferii autogării pe lângă care treceam în drum spre școală. Nu îmi erau mie adresate … eu aveam 2 codițe și un ghiozdan care mă dărâma și sub care am învățat să mă ascund numai ascultând ce li se strigă altor fete mai mari decât mine.

Apoi am citit pe pagina unui bărbat cât de trist și de supărat era de generalizările extinse asupra sexului puternic. Si se întreba de ce … și se arăta obosit de atâta #MeToo.

O campanie de genul #MeToo are rolul de a aduce în atenția oamenilor că astfel de fenomene există și că nu, nu este vina victimei – comme’on oameni buni unde vă este compasiunea?

Cum credeți că se simt persoanele care spun ce se întâmplă și apoi sunt culpabilizate în spațiul public?

Ce credeți că învață? „Data viitoare mai bine tac că nu se va întâmpla nimic, ba mai mult, rușinea mă va dărâma”.

Ce credeți că învață tinerii din comentariile răutăcioase și din insinuările de genul „așa îi trebuie, cine a pus-o să umbe noaptea”. Că paza bună trece primejdia rea, o viață plină de precauții și nesiguranță. Că lumea este un loc nesigur.

Credeți că hărțuirea este despre sex … nu, este despre putere. Nimeni și nimic nu ne îndreptățește să luam la întrebări aceste persoane vulnerabile cum că de ce nu a țipat, de ce nu a spus, de ce nu a mers la poliție. Cine a murit si ne-a lăsat pe noi judecătorii supremi?

Să învățăm să arătăm compasiune … sau și mai bine, să învățăm să ne pese. De ce? Pentru că nu suntem noi victima secată de orice putere și doborâtă de rușine și pentru o perioadă putem fi „vocea” ei. Pentru că astfel putem creea un mediu sigur. Pentru că astfel îi transmitem acelui om „Te aud, te văd, sunt aici pentru tine și îți înțeleg suferința”. Dincolo de poliție, legi, societate civilă acea persoană are nevoie să știe că nu o judecăm.