Punctul de plecare pentru această reflecție este documentarul Portrait of a Confused Father, realizat de Gunnar Hall Jensen — o confesiune tulburătoare despre relația dintre un tată și fiul său, despre fragilitatea vieții și despre felul în care băieții de azi ajung să caute modele într-o lume care le vorbește prea tare și prea superficial despre ce înseamnă să fii bărbat.
Filmul urmărește parcursul lui Jonathan, un tânăr carismatic, dar vulnerabil, care crește sub privirea tatălui său, regizorul. În peste douăzeci de ani de filmări, relația lor devine o oglindă a unei întregi generații — o generație crescută între absența figurilor paterne autentice și explozia modelelor toxice din mediul online. Într-un final tragic, căutarea de sens a fiului se stinge înainte de a-și găsi echilibrul.
Din perspectiva terapeutului: baieți crescuți intre rușine și confuzie
Ca psihoterapeut, am întâlnit mulți bărbați tineri care poartă o durere ascunsă — durerea de a nu ști exact ce se așteaptă de la ei. În spatele măștilor de forță, sarcasm sau independență, stau rușinea de a fi vulnerabil, frica de eșec și nevoia profundă de a fi văzuți și validați.
Mulți dintre ei provin din familii unde tatăl a fost fie distant, fie rigid, fie complet absent emoțional. Iar într-o lume care le oferă constant “mentori” precum influencerii care promovează puterea, controlul sau dominanța, confuzia se adâncește.
Ceea ce lipsește nu este doar o definiție sănătoasă a masculinității, ci spațiul sigur în care băieții pot greși, pot plânge și pot fi autentici fără a fi rușinați pentru asta.
De multe ori, terapia cu bărbați devine locul în care se reconstruiește ceva ce nu a existat: o relație de încredere cu o figură adultă care nu judecă, ci înțelege.
Din perspectiva mamei: cum îl cresc pe fiul meu fără să-l învăț frica de sine
Ca mamă, mă întreb adesea cum pot să-l protejez pe fiul meu fără să-l fac dependent de protecția mea. Cum pot să-i dau siguranță fără să-i răpesc curajul de a explora lumea?
Protejarea băieților nu înseamnă doar a-i feri de pericole. Înseamnă a-i învăța să se protejeze pe ei înșiși — prin discernământ, empatie și prin capacitatea de a recunoaște ce este autentic și ce este fals.
Într-o lume în care e atât de ușor să confunzi atenția cu validarea și popularitatea cu valoarea personală, băieții au nevoie de părinți care rămân prezenți, chiar și atunci când nu pot concura cu ecranul. Au nevoie de tați care știu să spună „nu știu, dar vreau să învăț” și de mame care nu-i privesc doar ca pe viitori bărbați, ci ca pe ființe umane în formare.
Protecția reală înseamnă relație, nu control. Înseamnă curajul de a-i asculta chiar și atunci când spun lucruri greu de auzit.
Despre modelele masculine și nevoia de sens
Portrait of a Confused Father nu vorbește doar despre un tată și un fiu, ci despre o întreagă generație de bărbați care nu au primit un limbaj emoțional suficient. Despre cât de ușor este ca băieții să confunde “a fi bărbat” cu “a fi puternic” și “a fi liber” cu “a fi singur”.
Ca terapeuți și ca părinți, avem datoria să le oferim altceva: modele de masculinitate cooperantă, curaj emoțional, vulnerabilitate asumată.
Băieții nu se pierd pentru că sunt slabi. Se pierd pentru că nu găsesc repere în care să se regăsească cu adevărat.
O concluzie personală
Privind filmul lui Jensen, am simțit deopotrivă tristețe și recunoștință. Tristețe pentru toți băieții care cresc într-o lume ce le promite puterea dar le ia liniștea. Recunoștință pentru că putem încă vorbi despre aceste lucruri, le putem înțelege, repara și transforma.
A ne proteja băieții nu înseamnă să-i ținem departe de lume, ci să fim lângă ei atunci când lumea devine prea zgomotoasă.
Să fim prezenți, chiar și atunci când nu știm răspunsurile.
Să fim curajoși, chiar și atunci când ne e teamă.
Și, mai ales, să nu uităm că uneori, cea mai mare formă de protecție este simpla noastră disponibilitate de a-i asculta.