De la tabele la scaune
Ani la rând am lucrat cu gândurile.
Le-am analizat, restructurat, trecut frumos în coloane și, când totul părea clar, le-am mai pus o dată sub lupă — pentru siguranță.
Așa suntem noi, terapeuții formați în CBT: ordonați, atenți, cu o slăbiciune pentru rațiune și logică.
Dar, oricât de precis ar fi un tabel de gânduri automate, uneori mintea tace și corpul vorbește.
Și atunci, logica se uită în jur… și vede un scaun.
Unul simplu, banal, dar capabil să țină nu doar corpul, ci și o poveste întreagă.
În cabinet, scaunele nu mai sunt doar pentru stat.
Uneori, unul dintre ele ține locul unui gând care nu vrea să tacă.
Altul devine „vocea critică” – aceea care știe exact cum ar fi trebuit să fim.
Și undeva, într-un colț, se așază tăcută vocea vulnerabilă — cea care n-a fost niciodată ascultată până la capăt.
Cu puțină imaginație, un scaun gol poate deveni:
-
o emoție uitată,
-
o persoană dragă,
-
o parte din tine care s-a ascuns sub „rațiune și control”.
Da, scaunul are multe utilizări. Dar cea mai surprinzătoare este aceea de oglindă emoțională.
Când scaunul devine terapeut
Prima dată când am folosit chairwork, am simțit un amestec de scepticism și curiozitate.
Recunosc, părea ușor teatral.
Dar când clientul s-a mutat dintr-un scaun în altul și și-a dat voie să vorbească din rolul critic, apoi din rolul copilului rănit, ceva s-a schimbat în cameră.
Aerul s-a umplut de emoție, iar logica a făcut un pas în spate — cumva recunoscătoare că nu trebuie să explice totul.
Într-o lume a gândurilor structurate, chairwork e un act de libertate.
Transformă analiza în dialog.
Iar în locul unei discuții despre gânduri, apare o conversație între părțile sinelui.
Trei scaune, trei perspective
Uneori folosesc trei scaune:
-
Criticul interior – vocea care spune „nu e destul”.
-
Partea vulnerabilă – cea care simte, dar nu e auzită.
-
Observatorul blând – partea care le ascultă pe amândouă și începe să aducă împăcare.
Și, de multe ori, după câteva schimburi de replici, criticul devine protector, vulnerabilul se relaxează, iar observatorul zâmbește. Într-o oră, ai asistat la o reconstrucție de relație interioară — fără manual, doar cu trei scaune și multă prezență.
De ce funcționează
Dincolo de magie, explicația e simplă: chairwork activează toate canalele prin care procesăm realitatea — vizual, auditiv, corporal, emoțional. Gândul devine voce, emoția devine mișcare, corpul își amintește.
Este, într-un fel, CBT cu inimă și mișcare.
Și da, funcționează chiar și pentru cei care spun: „Eu nu cred în astfel de exerciții.” De obicei, după cinci minute, cred.
Când scaunul devine o invitație
La final, rămâne o lecție simplă:
nu toate schimbările încep din cap. Unele încep… din scaun.
Așa că data viitoare când ești pe punctul de a completa un tabel cu distorsiuni cognitive, poate merită să te oprești o clipă și să întrebi:
„Ce ar spune scaunul dacă ar putea vorbi?”
S-ar putea să afli ceva ce mintea ta uitase deja.
Uneori, terapia începe cu un gând. Alteori, cu un scaun.