În supervizarea psihoterapeuților, înregistrările audio-video funcționează ca un fel de „oglindă retrovizoare” de mare rezoluție: ne întorc oricând la realitatea pură a ședinței, fără filtrele – uneori amabile, alteori selective – ale memoriei. De-a lungul timpului, am avut ocazia să trimit și să primesc multe înregistrări video pentru evaluări de supervizare. Unele dintre ele m-au ajutat să înțeleg cu ușurință procesul terapeutic, în timp ce altele — din păcate — au fost mai greu de evaluat, din cauza unor dificultăți tehnice care puteau fi ușor prevenite.
Din această experiență dublă, atât ca supervizor cât și ca supervizat, am simțit nevoia să adun câteva recomandări simple și accesibile pentru colegii care se pregătesc să filmeze o sesiune de terapie în vederea evaluării. Acest articol nu se adresează celor cu studiouri sau cunoștințe tehnice (ei se descurcă deja), ci exact celor care se întreabă: „Cum pot face o filmare bună, clară, cu ce am la îndemână?”
Scopul nu este să realizăm o filmare artistică, ci una clară, lizibilă, inteligibilă — care să permită supervizorului să urmărească în bune condiții interacțiunea și conținutul verbal. Tonul vocii în aceste sesiuni poate varia mult: uneori e energic, alteori devine abia șoptit — mai ales în momente de lucru interior, de reflecție. Dacă aceste nuanțe se pierd în înregistrare, și evaluarea are de suferit.
Totodată, ține cont că în unele ședințe „chair play”-ul (mișcarea, amplasarea și utilizarea activă a scaunelor) face parte integrantă din intervenție — și filmarea ar trebui să țină cont de asta, permițând urmărirea fluentă a acestui proces.
Să începem cu cele două mari categorii care fac diferența între o filmare „ok” și una „utilizabilă profesional”.
1. Lumina — aliatul tău numărul unu
Dacă ar fi să alegi un singur lucru pe care să te concentrezi, acela ar trebui să fie lumina. O cameră modestă poate oferi rezultate foarte bune dacă scena e bine luminată. Invers, nici cea mai performantă cameră nu va face minuni într-o cameră slab luminată.
Sfaturi esentiale:
-
Investește în lumină, nu în cameră. Chiar și cu un telefon obișnuit poți obține rezultate excelente dacă ai lumină suficientă.
-
Ferește-te de lumina care „flickărează”. Anumite becuri LED pot produce dungi pe imagine sau un efect de „clipire”, mai ales dacă frecvența lor nu e compatibilă cu rata de cadre a camerei. Caută LED-uri marcate ca flicker-free sau cu frecvență de cel puțin 100–120Hz. Alternativ, poți folosi becuri incandescente sau halogen, care au lumină constantă.
-
Folosește cateva surse de lumină:
-
una pentru fundal, care luminează peretele din spate și oferă profunzime
-
una sau doua pentru personaje, venind din lateral sau ușor de sus, care evită umbrele puternice pe față
- alternativ poți încerca să renunți la lumina pentru fundal folosind cele două lumini pentru a lumina optim cele 2 zone de interes vizual.
-
-
Ai grijă la amplasarea luminilot. Dacă știi că vei traversa cadrul sau că vei muta scaunele, poziționează de la bun început luminile în așa fel încât să nu ajungi să le blochezi din greșeală atunci când te miști / va mișcați prin cadru. Umbrele aruncate brusc pot deranja grav imaginea.
-
Natural nu înseamnă stabil. Lumina naturală poate fi frumoasă, dar e imprevizibilă. Un nor sau schimbarea orei poate schimba radical ambianța pe parcursul unei sesiuni de 50 de minute. Ideal, bazează-te mai mult pe surse de lumină artificială constantă.
2. Sunetul — diferenta dintre „se aude ceva” și „se înțelege bine”
Sunetul este esențial în evaluarea unei sesiuni. Dacă evaluatorul nu înțelege ce se spune, nici tonul, nici tehnica, nici procesul nu mai pot fi analizate corect.
Sfaturi esentiale:
-
Telefonul e OK. Dacă înregistrezi cu telefonul, activează funcția de noise cancelling (dacă există). Testează înainte — și evită zgomotele de fundal: trafic, vecini, notificări. O fereastră închisă poate aduce un mare plus de liniște ambientală.
-
Ideal: microfon extern. Un microfon omnidirecțional, amplasat central, va îmbunătăți radical claritatea vocii. Poate fi mascat discret între plante sau decorațiuni, sau, de ce nu, lăsat la vedere.
-
Și mai bine: lavaliere. Dacă ai posibilitatea, folosește lavaliere wireless — una pentru tine, una/două pentru celălalt participant sau ceilalți participanți. Acestea transmit direct sunetul către cameră sau telefon, cu claritate superioară. Nu te preocupa dacă rezultatul final vine cu fisiere de video și audio separate, ele se pot uni cu ușurință ulterior.
-
Zgomote de la mobilier. Alege piese stabile, care nu scârțâie. Dacă folosești scaune care se mută în timpul sesiunii (ceea ce poate fi parte din metodă!), lipește pâslă sub picioarele lor. Ajută enorm.
-
Atenuează ecoul. Dacă filmezi într-o cameră goală, vocea poate suna „ca într-un tunel”. Covorașe, perdele, cărți sau textile în încăpere ajută la o acustică mai prietenoasă.
-
Testează totul. Fă o probă de câteva minute, în condiții reale, și ascultă cu căști. Dacă trebuie să dai volumul la maxim ca să înțelegi ce se spune, mai trebuie ajustat ceva.
În loc de concluzie
Realizarea unei filmări bune nu e un lux, ci o formă de respect față de proces — și față de colegul care o va analiza. Nu ai nevoie de aparatură scumpă, ci de atenție, planificare și câteva detalii care contează.
Aceste sugestii vin atât din experiența mea ca supervizat cât și din perspectiva supervizorului care, de-a lungul anilor, a fost pus în situația de a evalua filmări realizate în condiții dificile. Cu puțin efort, putem face ca procesul să fie mai clar, onest și eficient pentru toată lumea.
Totul se sprijină însă pe un pilon etic esențial: consimțământul informat al clientului. Înainte de a apăsa „record”, terapeutul explică limpede de ce se face înregistrarea, cine o va vedea, cât timp va fi păstrată și cum poate fi ștearsă la cerere, iar toate acestea se aștern pe hârtie, cu semnătură la final. Dacă persoana preferă doar audio sau cere blurarea feței, opțiunea este respectată fără ezitare. Materialul rămâne strict pentru supervizare; orice altă utilizare – prezentare, cercetare, training – necesită un acord separat. Parolele serioase, criptarea și stocarea într-un spațiu securizat țin confidențialitatea sub cheie, iar conformarea la GDPR nu este un moft birocratic, ci garanția că drepturile clientului și integritatea practicii rămân neatinse. Cu rigoare profesională, un strop de umor și butonul „play” folosit responsabil, înregistrările devin unul dintre cele mai puternice motoare de creștere pentru terapeut, supervizor și, mai ales, pentru calitatea actului terapeutic.