Am fost în seara asta la teatru – Micul Prinț, cu minunata Oana Pellea și incredibilul Lari Giorgescu. Doamne, cum am plâns! Lacrimile au venit ca un suvoi, ca o eliberare după toate zilele dificile, după tot acest an încărcat cu de toate – bucurii, pierderi, momente de răscruce. Oana Pellea a plâns, Lari Giorgescu a plâns… și am plâns și noi, spectatorii, adulții și copiii din noi, care se regăseau în fiecare metaforă.
A fost mai mult decât o piesă de teatru.
A fost un dialog intim despre copilărie, despre cum uităm să o luăm cu noi în viața de adult. Despre râsul cristalin care se pierde în tumultul grijilor, despre curiozitatea și naivitatea care ne fac lumea mai vie. Despre ceea ce contează cu adevărat în viață.
În seara asta, scena s-a transformat într-o oglindă pentru sufletele noastre. După acest weekend dificil, piesa a fost și un memento despre responsabilitate.
Ești responsabil pentru ceea ce îmblânzești
„Ești responsabil pentru ceea ce îmblânzești”, spune vulpea – acel ghid spiritual al Micului Prinț, care ne amintește că ceea ce iubim și alegem să avem grijă devine parte din noi. Și da, esențialul… esențialul chiar scapă privirii ochiului uman, pierdută între detalii mărunte și lipsa timpului de a privi cu inima.
Am călătorit împreună cu Micul Prinț pe planete care ne par atât de cunoscute: Planeta Regelui, cel ce cere loialitate fără să o merite; Planeta Vanitosului, unde totul se reduce la validare publică și Planeta Omului de Afaceri, obsedat să acumuleze cât mai multe stele, fără să-și dea seama de inutilitatea lor. Sunt planetele pe care le vizităm zilnic, fără să ne gândim la ele, prin deciziile noastre, prin oamenii pe care îi întâlnim și prin ceea ce lăsăm să ne consume.
În lumea micului prinț, semințele bune cresc flori frumoase, iar cele rele – baobabi care pot distruge totul.
Această simbolistică a semințelor ne amintește că fiecare acțiune, fiecare gând pe care îl plantăm în viața noastră are potențialul de a crea sau de a distruge. Și, adesea, nu știm ce va crește. Semințele rele sunt gândurile și faptele care, lăsate necontrolate, ajung să domine peisajul sufletului nostru. Sunt fricile, resentimentele, nepăsarea. Iar semințele bune – speranța, iubirea, empatia – au nevoie de grijă constantă. Alegerea de a plivi baobabii este o alegere de a ne curăța viața, dar și de a înfrunta responsabilitatea de a discerne între ceea ce e bun și ceea ce ne dăunează.
În această lumină, Micul Prinț devine mai mult decât o poveste despre copilărie; este o oglindă care ne pune față în față cu lumea noastră de oameni mari, dar și cu puterea de a o schimba. Fiecare vot, fiecare acțiune contează, pentru că ele sunt semințele din care va crește viitorul nostru. Iar întrebarea pe care piesa o lasă în urmă este simplă, dar profundă: „Ce fel de semințe vrem să plantăm acum?”
Adevărata conexiune cu lumea vine din copilărie și inocență. Pe măsură ce creștem, riscăm să pierdem acea viziune pură, acea uimire care face viața să pară plină de sens. Povestea Micului Prinț este un apel – blând, dar ferm – să redescoperim copilul din noi, să nu-l lăsăm să dispară în superficialitatea zilelor și grijilor de adult.
Seara asta m-a făcut să simt că plânsul e o binecuvântare, că emoția are puterea de a curăța sufletul. Și pentru asta, pentru fiecare cuvânt, fiecare lacrimă, fiecare clipă, le mulțumesc. Oana Pellea, Lari Giorgescu, și… Micul Prinț.