Supervizare profesională în Psihologie Clinică


Din martie 2021 am reluat activitatea de supervizare profesională și coordonez un grup de supervizare în psihologie clinică, cu caracter deschis și continuu.

Caracterul deschis al grupului înseamnă că, la orice moment, vor fi prezenți colegi cu câteva luni sau ani de experiență în supervizare alături de colegi care tocmai și-au deschis cabinetul sau lucrează cu primii clienți. Această eterogenitate este deliberată: facultatea oferă o bază teoretică, dar nu pregătește pentru practica clinică reală, iar prezența unor colegi care au traversat deja etapele inițiale accelerează integrarea celor aflați la început. În plus, observarea profesională în cadrul grupului, nu doar relația cu supervizorul, are potențialul de a modela și de a contribui la conturarea unui stil clinic propriu, ancorat în practică bazată pe dovezi.

Supervizor: Roxana Nicolau, psiholog clinician și psihoterapeut, supervizor în psihologie clinică și psihoterapie cognitiv-comportamentală (cod personal 03315).

Grup țintă: psihologi clinicieni care au obținut sau sunt în curs de obținere a atestatului de liberă practică în psihologie clinică, precum și colegi clinicieni care doresc să își antreneze gândirea clinică. Grupul funcționează cu 15-20 de participanți.

Cost: 400 RON/sesiune. Sesiunile au loc lunar, cu o durată de 5 ore fiecare (Modulul de Psihologie clinică este în fiecare a doua marți a fiecărei luni, între orele 15 – 20).

Durată: pentru atestarea dreptului de liberă practică la nivel de specialist în psihologie clinică, psihologii practicanți în supervizare au obligația de a efectua minimum 100 de ore de supervizare, eșalonate pe parcursul a minimum 1 an și maximum 2 ani, în funcție de ritmul de acumulare a orelor. Grupul are caracter deschis, iar noii participanți se pot alătura oricând. Orele parcurse de grup înainte de înscriere pot fi recuperate ulterior, în cadrul altor grupuri sau în ședințe individuale, în funcție de opțiunea fiecăruia.

Condiții de participare:

  • studii de licență finalizate
  • master finalizat sau în derulare în psihologie clinică sau psihoterapie
  • atestat de liberă practică în specialitatea psihologie clinică
  • dovada angajării pe post de psiholog clinician, cabinet individual de psihologie avizat, dosar în pregătire pentru avizarea cabinetului sau disponibilitatea de a deschide un cabinet individual de psihologie

Participarea în grup este precedată de o întâlnire individuală cu supervizorul, cu scopul de a evalua compatibilitatea dintre așteptările și interesele clinice ale candidatului și orientarea grupului. Cercetările în domeniul supervizării clinice indică faptul că potrivirea dintre supervizor și supervizat reprezintă un factor relevant pentru calitatea alianței de supervizare și pentru dezvoltarea profesională a supervizaților.

Participarea la grup este completată de studiu individual și teme de casă pe domenii relevante din psihologia clinică, pentru a susține aprofundarea gândirii clinice între sesiuni. Dincolo de formatul de supervizare, grupul funcționează ca o comunitate de psihologi clinicieni uniți de aceleași interese profesionale și, mai ales, de același tip de curiozitate față de gândirea clinică. Ajută să iubești psihologia clinică.

Loc de desfășurare: hibrid, față în față și online (Zoom).

Pentru înscriere, trimiteți un mesaj la psi.roxananicolau@gmail.com pentru a primi formularul de înscriere.